Livrăm rezultate măsurabile din 2009

Suntem o agenție de marketing digital full service, îngloband în cadrul serviciilor noastre toate elementele de care ai nevoie pentru a dezvolta o afacere sau pentru a spori prezența organizației tale în mediul online.

Deservim orice tip de client, de la IMM-uri la companii mari, după cum rezulta și din Portofoliul nostru. În decursul celor 8 ani de activitate am rulat proiecte în multe domenii, motiv pentru care suntem probabil deja familiarizați cu tipul tău de afacere.


De ce noi?

Activăm în acest domeniu din anul 2009 și în tot acest timp am sprijinit sute de clienți, în cel puțin tot atâtea proiecte de promovare sau dezvoltare web, să obțină ceea ce au dorit în acest mediu nou denumit generic Online.

Cele mai importante atuuri ale noastre țin de experiență și expertiză, pe de o parte, și de modul de lucru serios, direct și implicat, pe de altă parte. Trei aspecte esențiale ne separă de cele mai multe firme din domeniu și anume : aplicarea serviciilor într-un mod personalizat, respectarea promisiunilor, urmărim interesul clientului nostru pentru că succesul lui, al tău, este strâns legat de al nostru.


Valorile noastre

Noi credem că valorile cu care este înzestrată echipa Direct SEO sunt cele care fac din compania noastră mai mult decât o agenție. Aceste valori definesc cine suntem și modul în care lucrăm în numele clienților noștri.

Responsabilitate față de clienții noștri Gestionarea banilor altor persoane este o responsabilitate mare. Indiferent dacă este vorba despre o mică afacere e-commerce sau o companie mare, performanța campaniilor rulate pentru clienții nostri influentează viata altor persoane. Gestionăm banii din bugetele publicitare la fel ca și ai noștri, pentru ca, în cele din urmă, afacerile nu platesc taxe și afacerile nu platesc salariile angajatilor... oamenii o fac.

Colaborare Echipa noastră pune la dispozitie expertiza publicitară și cunostințele digitale pe care le deține, dar întotdeauna managerul afacerii va cunoaște mult mai bine decât noi dinamica comportamentală unică audienței afacerii. Comunicând în mod periodic, vom putea obține feedback și adapta strategia abordată în funcție de rezultatele practice a campaniilor rulate.

Învatam continuu Lucrăm într-o industrie incredibil de dinamică, în continuă schimbare. Metodele și strategiile pe care le folosim se schimbă și evoluează în mod regulat; dacă nu ne-am opri pentru a ne adapta noilor modificări, rezultatele ar avea de suferit. Din acest motiv depunem eforturi mari pentru a ramane în avangarda noilor tehnologii, caracteristici și strategii pe care să le punem în slujba clienților nostri.

 

În loc de încheiere, vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să ne sunați pentru orice alte informații care nu și-au mai găsit loc în site-ul nostru sau pentru care este nevoie de o discuție mai amănunțită.